PAMIR 1996

PAMIR 1996 [ Expediţii ]

4.07.1996

Este a doua zi de mers cu trenul rusesc şi constat că mai avem 4 zile de mers cu alt tren.

La aflarea veştii că 2 alpinişti români, colegii lor de la "Floare de colţ" ar fi murit în Nanga Parbat, ne-am întristat pentru ei. Momentul era cum nu se poate mai "nimerit", având în vedere că noi plecam. Oricum moral nu suntem prea decăzuţi. Mai glumim, mai dormim, mai mâncăm.

Până acum am trecut prin 3 vămi, fără prea mari probleme, doar şpaga.

 Diseară urmează să ajungem în Moscova şi să mergem la ambasadă. Avem mult bagaj, câte 2 rucsaci şi 1 butoi de persoană. La 9 persoane e ceva!

 Până acum timpul a fost excelent, doar ieri a plouat şi s-a răcorit. Acum e soare din nou. Ceasul meu meseriaş!

 Marian se pare că are probleme cu videocamera. La Moscova încercăm s-o reparăm.

De ambele părţi ale căii ferate este o perdea de pădure de nu vezi nimic. În fiecare gară ne întâmpină localnicii cu caise, vişine, peşte, apă, zmeură şi raci, destul de ieftine.

 

5.07.1996

Moscova.

După trambalatul bagajelor de la o gară la alta, ne-am pus pe aşteptat ziua următoare. S-a-ntunecat la 23,30 şi acum se luminează la 3,30. Cu atâta lumină au timp ruşii să tot muncească, dar mai mult fac bişniţă.

Gara-i mortală, numai marmură şi candelabre.


7.07.1996

Am plecat din Moscova spre Taşkent. Trenul a fost în 6.07, la 23,59. Avem de mers 3 zile cu el. Oricum am scăpat de Moscova. Noaptea şi dimineaţa venea maşina de stropit, alarmele la maşini mergeau într-o veselie, "turul oraşului" era non-stop cu portavocea, dormitul pe jos s-au terminat.

În 2 zile de stat în Moscova am mers mai mult decât în Bucureşti cu metroul. Am fost în Piaţa Roşie la Kremlin şi aiurea prin oraş, între 2 plantoane la bagaje.

În Moscova găseşti de toate, dar foarte scumpe. Dublu ca la noi sau de 6 – 7 ori mai scumpe. 1 USD = 5.000 ruble, 1 pâine = 3.000 ruble, 1 cola = 3.000 ruble.

 

8.07.1996

S-a-ntunecat mai repede ca la Moscova cu 3 ore, adică la 20,30.

Astăzi am văzut multe cămile prin deşertul ăsta care nu se mai termina.

 Satele prin care trecem sunt foarte mici, sărăcăcioase. În gările mai mari ne-ntâmpină ″băştinaşii″ cu diverse lucruri: peşte, pâine, băuturi, etc.

Acum avem timp să ne spălăm cât de cât în tren, nu ca-n Moscova.

Mă tot gândesc cum va fi în Pamir, de la 4.000 m în sus? Sper să mă aclimatizez. Mi-ar plăcea să fac vârful.


9.07.1996

Tot nu s-a terminat deşertul încă.

Dimineaţa, ca de fiecare dată ne trezim în ritmuri de muzică locală, care este făinuţă – un fel de turcească.

Pe la ora 12 urmează să ajungem în Taşkent.

Aştept să se trezească şi ceilalţi ca să potolim. Ei dorm câte 4 în 2 compartimente, eu singur cu nişte rusnaci.

Fiecare vagon are la capăt un samovar cu apă fiebinte de unde fiecare îşi ia pentru ceai sau mâncare. Aşa facem economie de butelii.

 Taşkent! Suntem în Asia. Găsim un taxi şi cu 10 USD ne ducem în autogara pentru Oş.

În piaţă găsim de toate şi preţurile sunt ca la noi.

Cu autobuzul mergem o noapte întreagă, trecem prin vreo 15 puncte de control, ajungem în autogara din Oş. Luăm un taxi până la Baza Alpină lângă oraşul studenţesc.

Nu avem viză de intrare în zona spre Lenin – costă 100 USD de persoană! Locuitorii sunt foarte amabili, oraşul este frunmos. Şi pepenoii galbeni!

Facem câte un duş rece, ne odihnim. În tabără mai sunt nişte polonezi pentru Pobeda.


11.07.1996

 A-nceput aşteptarea pentru viză de vârf. Este foarte cald, dar nu plecăm la baie pentru că nu ştim când vin băieţii cu vizele.

 Seara are loc o şedinţă despre câţi bani s-au dat la expediţie, ce alimente s-au cumpărat. Totul s-a terminat pe la ora 5 dimineaţa.


12.07.1996

A doua zi vine directorul şi ne spune că nu avem viză. Se pare că peste 3 zile poate primim.

Ne supărăm şi pleacă 5 inşi la poliţie. Ne iau 90 USD şi ne-au fraierit. Nema viză.


13.07.1996

Din nou pleacă după viză, dar vin tot fără.

Dan Coman este foarte răcit, îl îndopăm cu medicamente.

Lângă noi este un ştrand unde merg cu Marian la baie, filmăm prin oraş.


15.07.1996

Ne trezim posomorâţi cu gândul că o nouă săptămână o vom pierde pentru viză. Polonezii de lângă noi stau de 3 săptămâni pentru viza de Vf. Comunismului, aşa că nu-i de glumă cu rusnacii.

Dan, Ţecu şi Radu T. pleacă după viză şi o iau!

Ne tocmim pentru maşină în tabără. Cu 360 USD ne duce până în Acik-Taş, o noapte de mers. Ne rătăcim, dormim în iurtă, meseriaş !


18.07.1996

Tabăra de Bază, Lukava Poliana – 3.750 m – Poiana Cepii. Ieri am cărat un prim transport pâna în Tabăra 1 – 4.300 m.

 TB am instalat-o pe ninsoare şi vânt, dar totul a decurs repede.Ne-nţelegem cu şoferul să vină peste 21 de zile după noi.

Se simte altitudinea, ne cam doare capul.

Fiecare face ce vrea: eu, Marian şi Radu S. mergem în "perival" - şa, de care ne vom sătura în viitor. Panorama este superbă, numai vârfuri de 5.000 m, se vede şi Lenin-ul foarte departe. Suntem singuri în tabără.

 La întoarcere din T 1, Muri borăşte, este primul.


19.07.1996

Zi de muncă, toţi ducem bagaje în T 1. Gheţarul a scos 2 polonezi morţi la care cineva le-a făcut morminte din piatră. Sinistru!

Unii au rămas în T 1, ceilalţi coborâm. Cred că este mai bine să dormim mai jos decât am urcat. Le spun şi celorlalţi şi o parte coboară.

Din perival către tabără mergem pe gheţarul Lenin, un gheţar imens. E meseriaş mersul pe gheţar, sunt multe găuri cu apa pe care dacă nu eşti atent le iei în plin (mlaştină).

Ajungem la corturi, mâncăm şi ne culcăm. Totul este OK.


20.07.1996

Ne trezim de dimineaţă cu gândul să facem o tură până în T 2.

Plecăm pe la 10,30 în sus. Eu am plecat înainte cu Cătă. La un moment dat, mergând pe urmele celorlalţi, urma să trecem o crevasă pe un pod de gheaţă. Cătă face pasul pe pod şi dispare. Cade în crevasă pentru că s-a rupt podul. O crevasă de 8-10 m era sub el. Îmi arunc rucsacul şi îl prind repede de mâini. Îi cade rucsacul în crevasă şi, în final îl scot pe Cătă. Vin şi băieţii, dar n-au coarda să recuperăm rucsacul. Cătă pleacă în tabără după coardă, vine şi Muri, care-i scoate rucsacul. Ne-am cam speriat cu toţii.

Dan s-a considerat vinovat pentru treaba asta, dar noi am fost proşti că nu am luat nici o coardă. Prima expediţie.

În tabără dă o ninsoare supărată, care se topeşte cum dă soarele. Foarte cald.


21.07.1996

 Hotărâm să plecăm totuşi spre T 2. Ieri au coborât o parte după hamuri, corzi în T 1. Echipaţi de gheaţă şi legaţi în coardă ajungem în T 2. Avem un cort şi alimente la 5.300 m. La coborâre mă doare capul şi nu-mi trebuie mâncare. Din nou ninge mult.

 Băieţii care au coborât în T 1 s-au ospătat cu de toate.


22.07.1996

Azi am hotarât zi de odihnă. Mihai vrea să urce spre T 2, dar îl convingem să stea cu noi. Toată ziua se fac poze cu sponsori. Am cunoscut o kirghiză, Nataşa, foarte simpatică.

Am jucat cărţi cu ea şi cu Marian. Binenţeles c-am bătut-o la ce ne-a învăţat.


23.07.1996

Trezirea la 5, ne echipăm, luăm coarda, dar podurile peste crevase sunt tari. Dacă plecăm de dimineaţă este foarte bine.

Rămân în T 1 Marian, Radu Stăncescu şi Radu Tudorache. Ne despărţim cu regrete, dar asta e, i-au cam speriat avalanşele şi crevasele.


24.07.1996

Pe la 8 când ne trezim, un soare ucigător încălzeşte cortul. În T 2 mai e o grupă de nemţi, 10 – 12 şi 2 israelieni. Ne îndopăm cu aspirine, care au un efect extraordinar. Cristi vomită, dar îi trece.

Urc până la 5.700 m să filmez cu camera lui Marian, care mi-a dat-o şi 3 acumulatori, dar m-am speriat cât mai avem de mers.

Începe o ploaie şi ne refugiem în corturi. Iese soarele şi ne punem pe mâncate. Mâncăm foarte mult: supe, pireuri, ciocolată albă.

Ne pregătim pentru mâine când sperăm să fie timp frumos să urcăm la 6.100 m. Majoritatea suntem obsedaţi că nu va ţine timpul cu noi.

Începe să ningă. Ne băgăm în sacii de dormit Atta la căldură cu gândul să ţină timpul cu noi.

Adormim cu zgomotul ninsorii pe corturi. A, da: eu dorm cu Muri şi Cristi, iar Dan cu Mihai şi Cătă.


25.07.1996

Noaptea a trecut, vine dimineaţa cu o vreme brici. Au mai curs ceva avalanşe, dar nu ne speriem.

Ne luăm colţarii, rucsacii şi la deal după nemţi. Cineva trebuie să facă urme, nu?

Panta este scurtă, dar foarte abruptă.

Am mai lăsat ceva alimente şi materiale în T 2 pentru întoarcere.

Aproape o oră ne ia până sus unde ne odihnim la soare. Mâncăm glucoză, bem ceai, admirăm peisajul, poze.

După 30 minute de mers pe curba de nivel, ajungem în faţa enormei pante.

Începem să urcăm încet să ne păstrăm resursele. La jumătatea pantei suntem nevoiţi să ne punem iarăşi colţarii. Lucru dificil, pentru că-i foarte înclinată panta, dar ne descurcăm. Ajungem sus epuizaţi şi Muri zice că nu-şi simte degetele de la picioare. Ne ridicăm şi facem mişcare spre T 3. Începe să le simtă şi ne liniştim.

La primul loc mai confortabil de cort ne oprim şi cădem în cur. Suntem ca beţi, ne doare capul pe toţi, dar încet punem cele 2 corturi. Începe vântul puternic şi intrăm în corturi. Panorama e mortală! Se vede Pamirul şi Alaiul.


26.07.1996

Nu am dormit deloc. Mă doare capul. Ceilalţi au fost plouaţi în cort de condens şi au făcut frig.

Am zăcut juma' de zi cu Cristi în cort. Ceilalţi au făcut apă şi supă.

Bate vântul şi la sedinţă hotărâm să plecăm spre T 4 – 6.500 m. Dan ne-a luat interviuri.


27.07.1996

Ajungem la 6.500 m, dar eu cu Cristi coborâm în T 3. Nu ne-am simţit bine. Vom urca a doua zi.

Muri a rămas sus, cu toate că era în echipă cu mine şi Cristi.

Mă gândesc la băieţii de sus, urmează să plece mâine spre vârf. Le ţinem pumnii!


28.07.1996

Dimineaţa nu-l prea trage aţa pe Cristi spre T 4, dar îi spun să o luăm la deal şi ne urnim.

Ajungem pe la 12 în T 4. Bem nişte ceai, şi fiind soare propun să o luăm spre vârf, dar constatăm că-i mai bine să ne odihnim. Pe la ora 18, când ne făceam probleme, apar băieţii obosiţi, dar VICTORIOŞI! Au urcat toţi 4 pe vârf !

Mihai se simte foarte rău şi rămâne cu noi în cort. Dan, Muri şi Cătă coboară în T 3.


29.07.1996

Cristi se simte rău. Dacă nu vine sus, nu am cu cine urca. Singur nu se prea poate. Gândul acesta m-a speriat puţin. Îl conving şi plecăm spre vârf.

Mihai rămâne în cort într-o stare nasoală. I-am lăsat ceai şi glucoză.

 Vârful Lenin este unul cu cel mai mare număr de morţi: peste 100! În avalanşa din 1991 au murit 42 de alpinişti. Dar cu atenţie şi grijă sper să nu avem probleme.

Un platou de o oră, enorm, se termină cu urcuşul direct spre vârf. Credem noi! Alte două platouri care ne satură urmează. Dar vederea vârfului tot mai aproape ne dă forţe noi.

Ne-ntâlnim cu austriecii şi nemţii care coboară de pe vârf. Ne spun că-i târziu.

Mergem foarte încet, ne sprijinim mult în beţele de ski, fără de care am fi fost morţi.

La ora 16,30 ajungem pe vârf. Îl îmbrăţişez pe Cristi, facem fotografii, filmez, uit de pantele şi crevasele trecute.

Este extraordinar! Mă simt excelent, nu credeam să mă adaptez aşa bine la altitudine. Ultimele 4 – 5 nopti nu le-am dormit, dar parcă a dispărut toată oboseala.

Timpul este în continuare excelent, nu ne vine să coborâm, dar avem mult de mers pâna în T 4.

Coborâm destul de repede până în T 4, merg înainte, Cristi vine mai încet. Ajung pe platoul taberei, dar nu văd cortul pentru că am soarele în faţă şi reflectă. Merg la 5- 6 bolovani care seamănă şi până la urmă îl găsesc. Îi fac semn lui Cristi şi ajunge şi el. Mihai dormea, dar se simte mai bine.

Nu ne trebuie nimic, suntem foarte obosiţi, intrăm în saci şi dormim.

A doua zi rămânem la odihnă şi revenire. Topim gheaţă şi facem mâncare. Ne simţim bine, nu mă mai doare capul.


30.07.1996

Ne trezim multumiţi de reuşită, adunăm cortul şi începem coborârea. Mihai merge foarte rău, Cristi în faţă, iar eu în spate, legaţi în coardă.

Coborâm foarte încet, dar ajungem în T 3, după 3 nopţi petrecute la 6.500 m. Băieţii ne fac supă, ceai, punem cortul şi ne băgăm la somn.


31.07.1996

La 9 ne trezim cu soare puternic şi hotărâm coborârea!

La ora 10 cu tot bagajul o luăm la vale. Mihai merge foarte încet, se opreşte des, dar înaintăm.

Unii îşi pun colţarii, dar se umplu de zăpadă şi înaintează foarte greu.

Ajungem în T 2, dar mâncarea lăsată aici a fost împrăştiată de corbi! S-au format foarte multe crevase, de necrezut. Mai sunt 4 irlandezi şi 2 nemţi.

 Facem o supă şi pornim în jos. Fiind multe crevase ne legăm câte 3 în coardă.În 8 zile din cauza căldurii s-a modificat foarte mult gheţarul.

Prima echipă suntem noi: Cristi, eu, Muri şi a doua: Cătă, Dan şi Mihai.

Muri mă omoară cu coarda lui. Mă dezleg, plec singur şi încep să sar peste crevase; scap.

La 22 ajungem în T 1, dar nu e nimeni aici. Ceilalţi au coborât în tabăra de bază. Marian ne-a lăsat nişte suc şi totul în perfectă stare. Mersi!


1.08.1996

Dan se trezeşte primul şi face un lapte cu cacao, mortal. Mâncam pe săturate şi ne punem lucrurile la uscat. Începe ploaia, normal. Ne strângem toţi în cortul nostru, singuri în toată tabăra şi trece ziua.

Pe toţi ne macină dorul de casă.


2.08.1996

N-am dormit deloc pentru că n-aveam aer. Ne sufocam.

Strângem bagajele, şi pe ninsoare şi ceaţă începem coborârea spre tabăra de bază. Toţi au luat-o înainte, eu am rămas cu Cătă în urmă. Cad într-o crevasă şi mă tai la un deget în plasa cu oalele şi primusul. Sângele nu se mai opreşte, mă supăr şi când ajung la Dan îi arunc primusul şi oala. Nu trebuia, dar eram supărat pentru ca toţi au fugit în faţă, m-au lăsat singur.

Seara ajungem în tabărăunde nu e nimeni. Sunt pe la iurte şi poloneze.

Apare şi Marian cu Radu şi Radu. Ne punem pe mâncate. În cortul mare era un polonez cu un MTB care pleca spre vârf! Monta holzşuruburi la cauciucuri.


3.08.1996

Dimineaţa îmi găsesc rucsacul mare ud şi mucegăit pentru că n-au avut grijă de el. Îl cert pe Radu T., dar nu-i pasă.

Din nou ne facem pregătirea, uscăm materialele.

Plec cu Marian pe vârful de lângă noi, Petrovskaia - 5.200 m, pe care doream să-l fac încă de la-nceput. După o escaladă dificilă, cam 2 B, urmează panorama excelentă.

La ora 19 coborâm, dar nimerim pe altă vale printre jgeaburi de piatră şi săritori, dar noaptea ajungem jos.

Radu si Cătă au auzit c-am strigat şi-au ieşit cu lanternele să ne lumineze drumul.

 Nu credeam că vom scăpa din valea aia. Am avut noroc.


4.08.1996

Apare microbuzul! A adus un grup de ruşi şi seara plecăm şi noi spre Oş.

Aici toţi ne-au primit amabil, cumpărăm materiale de la Habib.

Pe drumul de întoarcere am stins şi un incendiu la o şiră de paie acasă la cineva.

Din Oş luam autobuzul de Taşkent. De aici plecăm în Samarkand la vizitat de faianţă şi darâmături.

 Măcar am mâncat bine "şaşlâc" şi-am băut bere. Poliţie, dormit în tufe – lipsă viză de turist.

Ne-ntoarcem în Taşkent, luăm trenul de Moscova. Vizităm oraşul, strada Arbat mai ales, unde erau tot felul de artişti, dansatori, cai, şerpi, gagici.

Luăm tichetele de tren, şi în sfârşit ne urcăm în trenul de Bucureşti, care merge la Sofia de fapt. Urmează să cobor în Ploieşti cu Mihai.


14.08.1996

Şi astfel s-ncheiat prima mea expediţie în Pamir de care mă bucur c-am făcut-o, chiar dacă nu am fost o echipă rodată înainte.

La revedere, PAMIR!


Membrii expediţiei PAMIR '96:


DAN COMAN – Bucureşti

MARIAN CURCULESCU – Bucureşti

RADU STĂNCESCU – Bucureşti

RADU TUDORACHE – Bucureşti

 CĂTĂLIN BRAD – Bucureşti

MIHAI SIMA – Predeal

CRISTI ŢECU – Timişoara

SORIN MUREŞAN – Timişoara

TEODOR TULPAN - Sibiu

 


Imagini

PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996

« inapoi

 
Recomanda tulpan.ro
Expediţii şi Şcoli Alpinism
 
Galerie Media
PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996 PAMIR 1996
 
 
Sponsori
International MarineAkzonobelGravityHimalayaAtta SportHostVision RomaniaSheldon Air ServicePolisanoDarelConsiliul Judetean SibiuVodafoneUrsusToyotaRompetrolKodakEnergizerNescafeMaggiNational GeographicPro TvPrimaria Municipiului SibiuExplorer SportMetalcarFreseniusSupreme GroupCasa de Cultură a Municipiului SibiuWK GROUPPrexicoTheba ConstructAtlassibMihu Reisen
ACASĂ · FANE · ACTIVITĂŢI · SPONSORI · GALERIE · LEGĂTURI · CONTACT   HostVision
© 2017 Teodor Tulpan. Toate drepturile sunt rezervate. Realizat de hostvision.ro.
ABC Domenii CityMaps