K2 2004

K2 2004 [ Expediţii ]

Motto: To love is nothimg

            To be loved is something

            To love and to be loved is EVERYTHING.

 

 

1.06.2004

            Zburăm! După ce-am obţinut cu chiu cu vai viza abia azi dimineaţă, am trecut pe la Himalaya, iar la aeroport au venit cu noi Mihai Sima cu prietena şi Nuţi Cioroianu.

            Fain carneţel!

            N-am avut probleme la vamă, totul a fost O.K. În Bucureşti a plouat şi a prins bine răcoarea de afară.

            Sunt puţin aşa şi-aşa, că nu ştiu cum ne întâlnim cu Gică, dar sper că totul va fi bine, aşa cum a-nceput.

            Am prins o muzică meseriaşă în avion.

            Am aflat că David e pe la spital cu inima. Sper că nu e grav, e tare gagiul.

            Avem 850 km/h, 10.668 m altitudine, -58° C, zburăm cam 4,30 ore.

 5.06.2004

            Suntem în hotelul ShangriLa din Chilas. După 12 ore de mers cu buzul 460 km printr-o vale îngustă şi abruptă ca în Bicaz, pe o căldură puternică de 40° C, am prins şi restul grupului: 2 columbieni, 1 spanioloaică, 1 austriac, 1 neamţ şi 1 francez. Au mai sosit şi coreenii, dar ei merg pe Gasherbrum II.

            Ghidul nostru, Mansur, un tip de 25 de ani e de treabă şi are grijă de noi. Ofiţerul de legătură, LO Usman, maior, ascultă în general de ce vrem noi.

            Ieri am tras o baie în Indus, destul de mâlos, cu Horia şi Gil francezul; imediat 6 - 8 copii au venit la cerşit. N-am ieşit în oraş pentru aceste motive.

            Problema e că ieri dimineaţă trebuia să mergem mai departe spre Skardu, dar normal că avem "norocul" că cei de acolo au ceva mişcări de protest şi drumul e blocat. Ghidul zice că durează 4 - 5 zile până face ordine armata. S-au prăbuşit şi ceva stânci în drum, dar s-a rezolvat.  Ziua de ieri a fost de aşteptare în hotel, trebuia să ne hotărâm unde mergem. Acum la ora 7 avem de ales între a ne întoarce în Islamabad şi a merge cu avionul, dar care zboară numai pe vreme bună, de 3 zile n-a zburat sau să mergem în continuare spre Skardu la risc.

            La firma cu care mergem, Adventure Tours Pakistan – ATP, ne-am socotit cu Naiknam Karim la preţ, am făcut ceva cumpărături, apoi la drum cu microbuzul pe o căldură teribilă.

            Cred că l-am băgat puţin la apă pe Gică, pentru că i-am făcut lui o datorie la ATP.

            N-am reuşit să ne întâlnim cu ei, dar sper că ne vor prinde din urmă. Stăm destul de bine cu echipamentul, mie mai îmi trebuie cel de puf şi vreo 2 corturi şi o lopată!

 8.06.2004

            Iată-ne ajunşi în tabăra de corturi din Askole, cam 2.700 m.

            Am făcut retur în ISB, de unde am luat avionul la Skardu, avion mare şi am tras nişte poze super din avion.

            Ne-am îmbăiat în piscină. Am încheiat şi socotelile cu Karim, pentru că Gică nu mai vine, are mama bolnavă şi se duce în SUA.

            Normal că echipamentul ne lipseşte, era baza în Gică, dar cred că ne vom descurca.

            Zborul a durat 40 minute, aeroportul este între munţi, teribil. E chiar numai pista, că biletele şi intrarea le faci după ceva mers cu autobuzul. Azi n-a mai zburat, am avut baftă, că s-a nasolit vremea.

            În Skardu am stat la K2 Motel, cu panoramă şi cireşe, aproape de Indus. În motel erau pe pereţi fiecare an cu expediţiile participante.

            Noi suntem 7 şi aş vrea să-l "răzbunăm" pe Galiani.

            Ne-am cântărit bagajele, avem voie câte 25 kg/pers., am vorbit cu porterii şi azi dimineaţă la 7 am pornit cam 110 km spre Askole, cca 7 ore, pe un drum asfaltat la-nceput, apoi numai de o maşină pe morenă. Incredibil ce-au făcut, cu poduri pe cabluri care se leagănă odată cu maşina. Jeep-urile sunt Toyota, scurte, în câteva curbe au dat înapoi să treacă. Durere!

            Aici, în tabără au năvălit porterii curioşi, am luat un ceai, Horia doarme, poze, aşteptăm masa de seară.

            Suntem înconjuraţi de munţi cu zăpadă pe ei, vremea s-a bulit, ceaţă, vânt puternic, picură. Să nu fie mâine aşa. Praf!

 9.06.2004

            Stăm pe scaune în JHULA Camp – 3.200 m, după 6 ore de mers.

            Aici au amenajat un loc de corturi, cu bude, apă curentă, chiuvete şi lumină solară.

            Dimineaţă am aflat că avem de mers 100 km, de asta durează 6 zile. A fost destul de cald, ne băgăm la umbră de câte ori putem.

            Am schimbat 1 USD=57 RUPII, iar în Dubai era 1 USD=3,6 DIRHAMI.

            Despre Dubai nu pot spune decât că e foarte lux, foarte cald, leşini pe stradă, dar toţi au aer condiţionat în maşini, magazine sau hoteluri, e la fel.

            Am stat la hotel Millenium, chiar lângă aeroport. Normal că am pierdut buzul de hotel. Credeam că ne aşteaptă cineva cu un carton, ceva cu numele noastre, dar n-am văzut. Am pierdut un sfert de oră şi era foarte cald, chiar dacă ceasul arăta 3 dimineaţa. De fapt ei aveau un ghişeu la care clienţii trebuiau să se prezinte.

            În plimbarea prin Dubai am dat de-o româncă într-un magazin de computere, am povestit ceva şi-am scris mail-uri.

            Apoi la hotel că era mai bine, la aer condiţionat şi la 8 seara ne-au dus la aeroport.

            Au comentat la bagaje.

 10.06.2004

            La fix!

            Iată-ne ajunşi în tabăra PAIJU – 3.480 m, care înseamnă sare în limba balti, după 8 ore de marş care nu se mai termina, pe o căldură şi un praf infernale.

            Mulţi porteri, turişti. Locul e fain, plin de verdeaţă, pomi, bude, apă, ca în JHULA.

            Acum aşteptăm cina, care cam durează. Porterii noştri nu sunt cei mai iuţi şi-i cam aşteptăm.

            Peste tot vârfuri foarte ascuţite şi tari, pline de zăpadă.

            Azi ne-a picurat puţin şi ne-am speriat.

            Horia se simte rău, are diaree, ca majoritatea.

            Caprele care le avem cu noi se-mpuţinează. Au tăiat una la râu, au împărţit-o şi au dat-o la porteri, plus făină.

            Aici s-ar putea să stăm o zi pentru odihnă.

            Urmează să intrăm pe gheţarul Baltoro, al treilea din lume ca lungime. E plin de deluşoare şi se merge şerpuit, ca pe toţi gheţarii dealtfel.

11.06.2004

            Pe la ora 12 am ajuns în tabăra GORO II, din URDUKAS – 4.062 m, o altă tabără amenajată. Ieri a fost cea mai lungă etapă, 12 ore pe gheţar, ne-a cam terminat.

            Azi doar 5 ore am mers destul de lejer. Vremea ţine cu noi.

            Echipa noastră de 7 oameni: Fernando & Camillo – Columbia, Peter – Germania, Gil – Franţa, Eva – Spania şi noi doi din România.

            Până acum ne-am înţeles bine, oricum fiecare merge cum vrea, nu stăm unul după celălalt.

            Peste tot sunt vârfuri care mai de care, Masherbrum, Gasherbrum II şi IV, am văzut şi Broad Peak.

            Azi a zburat şi un avion militar, cred că a paraşutat ceva în tabăra militară Urdukas. Peste tot este câte o tabără militară.

            Bucătarul găteşte excelent, merită lăudat.

Avem 70 de porteri şi dormim câte 2 în cort. Ne trezim la 4 când se face ziuă!

            Cealaltă echipă pentru Broad Peak şi K 2: Alfred – Austria, Fred, Rory şi Chad – USA. Fiecare echipă are L.O.

 18.06.2004

            Ascultăm muzică şi facem planuri de urcare. Situaţia nu e prea roză, deoarece am fost ieri în T1 – 6.000 m, unde abia am găsit loc de cort, dar n-a rezistat. Pericol de prăbuşire şi avalanşă. E cea mai expusă tabără. Nu încap decât 10 corturi pe terase săpate şi foarte bine ancorate. Gil a reuşit să-şi pună cortul şi probabil vom dormi în el. Sperăm! Kobler a pus 5 corturi şi nici măcar nu i-au venit clienţii. În T2 la fel e foarte puţin loc, 5 - 6 corturi.

            E foarte cald când e soare, la 4 e lumină, la 20 seară şi de aceea se pleacă devreme, te toacă soarele. Am plecat spre T1 la 4,30 cu Horia, Camillo şi Fernando. Ne-am rătăcit pe gheţar că n-am ştiut că e marcat traseul, dar ne-am descurcat în final. Din ABC – 5.400 m e numai urcare, dar sunt corzi fixe. Destul de des cad pietre, zăpadă, gheaţă. Nasol. Le auzi cum zbârnâie şi abia ai timp să te fereşti. Toţi au căşti, doar noi nu. Normal. Încep să-nţeleg de ce e aşa de greu.

            Acum două zile mi-a fost foarte rău şi nu credeam că voi mai putea urca. Apa caldă are gust de fum de la primus.

            Vine lume tot mai multă şi pentru Broad Peak. Pentru K 2 cred că vor fi cam 150 de alpinişti. Foarte mulţi spanioli, chinezi, japonezi.

            Alfred nu şi-a reparat nici laptopul, nici telefonul. Camillo ne-a lăsat să scriem un  mail, dar merge greu pentru că suntem între munţi.

            E de remarcat că vremea a ţinut cu noi până acum.

            Am ajuns în Base Camp – 5.000 m chiar de ziua mea şi seara am sărbătorit puţin cu rachiul meu, Fernando s-a cam ameţit, i-a plăcut. L.O. de la japonezi s-a înfierbântat în discuţia cu noi despre războiul lor cu India pentru Kashmir.

            Am pus şi o lumânare pentru Galiani, dar n-am văzut placa pentru el. Alfred a zis că are. Mulţi au făcute din farfurii sau tăvi, original, dar nu prea rezistă peste iarnă.

            Binenţeles că după sosirea în BC a trebuit din nou să dăm tipsuri la porteri, sirdar şi ghidului Gary. La plecare la fel va fi, doar că la mai mulţi.

            Carneţelul s-a rupt deja, dar continui să scriu în el ca un exilat. Timpul trece destul de repede şi oricum mă duc cu gândul către acasă şi la tot ce-mi lipseşte. Mă cam gândesc să mă apuc de altceva, dar expediţiile sunt ceea ce-mi place să fac.

            Oare ce-am făcut cu sesiunea, am terminat cu bine? Nu vreau să am examene în toamnă, am altele de făcut.

            Gil şi Eva au dormit o noapte în T1, iar Peter a fost deja în T2 – 6.400 m. Este aclimatizat, a venit din Makalu şi acum aşteptă doar vremea bună pentru vârf.

            Noi, ceilalţi 4 avem de tras, mai ales eu cu Horia care nu suntem aclimatizaţi. Adevărul e că ne-a omorât marşul de apropiere cu căldura şi praful de pe drum.

            Oricum i-am spus şi lui Horace că n-are rost să forţăm, să ne grăbim, mai ales că n-avem loc de corturi. Mai stăm două zile, apoi din nou în T1.

            Mă gândesc la o expediţie sibiană, poate pe Cho Oyu, nu ştiu încă unde, să coste destul de puţin, 4-5 oameni. Ar fi o chestie destul de tare şi sunt destui care-şi doresc aşa ceva şi merită. Când ajung acasă voi discuta, cerceta, să văd şi ce s-a mai întâmplat, nu am veşti.

            Cred că David ne va da echipament şi ne vom găsi şi ceva sponsori. Mai mă gândesc.

 19.06.2004

            Ora 15,30 - a sosit Eva din T1 cu o veste "bună": o avalanşă uriaşă ne-a luat din ABC tot ce-am lăsat între pietre: colţari, piolet, hamuri, căşti.

            A plecat Horia cu Camillo să caute după ele. Dacă nu găseşte nimic suntem în plop. La noapte urma să plecăm spre T1 – T2.

            Poate asta e soarta, mai ales că n-am dormit deloc azi noapte. Au curs tot timpul avalanşe şi sforăie Horia. Cineva, n-am reuşit să aflăm, are coşmaruri noaptea şi se ceartă cu nu ştiu cine. Şi Camillo vorbeşte în somn.

            Chad şi Rory au ajuns azi aproape de T2 pe Broad Peak. I-am văzut cu teleobiectivul lui Alfred.

            Am aflat azi că vor veni 600 de trekkeri italieni pentru festivitatea din 31.07 din BC, când va veni şi Lacedelli.

            L.O. de la italieni ne-a spus că fereastra de vârf e între 15 - 30.07 şi că atunci încearcă şi italienii vârful, ei sunt aclimatizaţi de pe Everest.

            Aseară, pe la 19,30 s-a întors Horia cu vestea bună că avem colţarii şi restul echipamentului intacte. Au scăpat că erau mai sus. Dar la 4 când ne-am trezit să plecăm, a nins şi era nasol. Fernando a spus să mai aşteptăm. Şi azi a nins ceva şi nu e mişto. Oricum e prima ninsoare babană.

            Am văzut un film după micul dejun "Biker Boys", ne-am mai distrat şi noi puţin, mai mult cu comentariile noastre.

            După-amiază am discutat despre varianta de-a merge pe ruta Cessen, mai tehnică decât Abruzzi, dar mai sigură. Pentru asta toţi 9 trebuie să facem o echipă. Avem de montat 3 tabere până în tabăra 4 unde ne întâlnim cu ruta Abruzzi, de pus corzi fixe, e de lucru.

            E şi mai sigur pentru că e multă lume pe munte şi tot timpul cad pietre de sus. Mai întâi să se întoarcă ei de pe Broad Peak, apoi vedem noi.

 24.06.2004

            "LA MULŢI ANI!" Vani. N-am uitat că azi e ziua ta. Mi-ar fi plăcut să ne vedem azi, dar asta e. Când vin ne vom vedea în mod sigur.

            Sunt în BC, după ce acum două nopţi am dormit în T1 cu Horia, doar noi doi. Am plecat pe la 14 şi-am ajuns la 22, după un drum greu şi doar Horia a făcut urme. Parcă nu se mai termina. Când s-a terminat coarda fixă, ne-am băgat în primul cort al lui Kobler şi asta a fost. Ne-am tras o supă şi am dormit până dimineaţa la 6 când am pornit la vale, dar noaptea au curs multe avalanşe şi-au îngropat toate corzile fixe. Am avut ceva de muncă, am tras tot timpul de corzi.

            Încă ninge mărunt de 4-5 zile şi toată lumea aşteaptă vremea bună care parcă nu mai vine. Noroc că nu bate şi vântul, e doar ceaţă.

            Vin tot mai mulţi, dar nu le place vremea, curg şi avalanşele.

            Din păcate nu mie prea bine. Acum e OK, dar la urcare e dezastru. Sigur am ceva cu ficatul, de asta îmi iasă alergia la mână, dar şi de la apă. Oricum, aclimatizarea o facem foarte greu, mersul pe gheţar ne omoară şi ziua-n cort e foarte cald, stau doar în chiloţi acum. 22 - 23→T1.

            La tura asta ne-am dus o parte din echipament, mâncare, le-am lăsat în cortul lui Gil, care aproape e îngropat de zăpadă, ca mai toate de altfel, şi încă ninge. Nimeni n-a mai urcat de jos.

            Parcă tot mai mult vreau să se termine, să beau o bere acasă sau la păşune. Acum puterea de-a răbda îşi spune cuvântul. Ştiu că va fi greu şi n-avem ce face.

            Azi am tras al doilea duş, iar când va ieşi soarele probabil voi spăla ceva manual.

            Aseară ne-a pus Alfred un nou film de desene animate "El Dorado", mişto, ne mai întreţine moralul în bune condiţii, dar s-a terminat curentul.

 25.06.2004

            În sfârşit cred că s-a oprit ninsoarea care a-nceput acum cinci zile. Ningea ca-n poveşti, la început plăcut, apoi enervant. S-a pus cam 50-60 cm. Sunt curios ce va fi pe sus. Sigur corturile din T1 sunt varză, plus corzile fixe îngropate. Mâine la 11 e întâlnirea cu şefii expediţiilor la Kobler în cort.

            Ieri au mai venit patru tipi în grupul nostru, trei spanioli plus un rus, ziceau că de pe Makalu.

            Azi-noapte l-am visat pe tataie când mergeam la pepeni pe portbagajul bicicletei şi mi-am prins piciorul la spiţe. Ce fain era! Cred că la mamaia îi e greu singură. Vreau s-o vizitez cât de curând.

            Mi-am pus şi o casetă cu Vangelis, că până acum tot la MP 3 lui Horia ascultam.

            În continuare vine lume, chiar dacă e problema lipsei porterilor. Nici nu se mai odihnesc, ci bagă drumuri non-stop. Amin a spus că acum nu vor decât să facă bani. Au viaţă foarte grea, cară pe bani puţini, plus tipsuri. Nici nu prea mănâncă mult pe drum.

            Oare ce fac cei de acasă, le e cald tare sau frig ca nouă? Câteodată aş vrea să scap de toate astea, dar când nu sunt aici, îmi doresc să fiu.

            Se pare că se înseninează şi se face vreme bună, iar lucrurile vor intra în normal. Bate uşor vântul, iar hainele lui Horia spălate ieri cam zboară de pe cort. Am aflat că dacă bate vântul dinspre China, adică N, vine vreme bună, iar când e dinspre Pakistan, vine vreme rea. Aşa spun cei cu experienţă.

            Sunt curios ce se va întâmpla cu aşa multă lume pe aici, toţi spun că e multă aglomeraţie.

            Am mai montat un cort de masă, că suntem mai mulţi, dar Arman, bucătarul găteşte la fel de bine cu puţină carne. Programul de masă este mic-dejun – 8, prânz – 13 şi cina la 19. Destul de convenabil, doar când eşti sus nu-ţi vine să mănânci nimic, mai ales să găteşti. Nu credeam că va fi aşa greu.

            Horia a plecat să-şi încerce bocancii de altitudine, iar eu mă bag în sac. E 15,25.

 28.06.2004

            Este a cincea zi de odihnă în BC şi ieri a ieşit, în sfârşit, soarele. Noaptea a fost senină, cu luna jumătate. Destul de puternic luminează. După ora 9 deja norii au urcat pe vârf de la 6.000 m în sus. În schimb Broad Peak se vede excelent, cu ceva vânt. Vreo 6 - 7 au luat-o la deal din T1. Se pare că austriecii spre disperarea lui Rory şi Chad, care stau încă în BC.

            La noapte am planificat să plecăm şi noi spre T2. poate vom merge sus să vedem cum ne simţim.

            Acum ascult IRIS, foarte fain, pentru ce o să vină. Ultima tură am cam îngheţat, mai ales că eu dezgropam corzile fixe care erau pline de zăpadă, foarte reci. Destul de mulţi se pregătesc să plece sus la noapte.

            S-au terminat şi discuţiile despre corzile fixe, corturi, accidente. Până la urmă se pare că vom plăti ceva, încă nu ştiu cât şi cui. Asta e. Costurile cresc din ce în ce. Oricum lumea se aştepta ca italienii să facă ceva mai mult ca ceilalţi, mai vizibil, dar ei nu vor să forţeze mai mult, ci doar normal. Puteau face mai mult la ce bani au.

            Fiecare vrea să facă cât de puţin, să cheltuie puţin, dar să beneficieze de munca celorlalţi. Eu cred că mai important sunt relaţiile dintre oameni, şi nu faptul că vor urca muntele. Şerpaşii sunt de acord cu asta, dar pentru unii e foarte important să urce muntele, nu contează cum. Au oxigen, porteri, şerpaşi. Fiecare duce o luptă pentru ceva: sponsori, televiziune, ziare, bani, cu ei înşişi. Sper ca până la urmă totul să iasă bine.

 1.07.2004

            Azi am coborât direct din T2 – 6.800 m, unde am dormit o noapte. De fapt n-am aţipit mai deloc, m-a înghesuit Horia toată noaptea, obişnuit probabil să doarmă ca acasă.

            Am plecat pe 29.06, de ziua lui Manole, la 4 a.m., de dormit ne-am băgat în cortul coreenilor, pe la 2 noaptea a apărut şi Fernando, pentru că ningea destul de tare şi viscolit. Dimineaţa am pornit spre T2 tot pe corzi, mai abrupt ca din ABC şi, în plus, am avut de urcat şi "House Chiemnee", o porţiune verticală de vreo 20 de metri, un horn de fapt, de unde îi vine numele. Deocamdată cea mai tare parte a traseului. Ne mai aşteaptă şi altele din ce-am înţeles.

            Azi dimineaţă a apărut şi Peter, parcă n-are somn, merge foarte bine.

            A mai rămas sus şi Vladimir cu iranianul Daoud plus porterul de altitudine. Iranianul, de treabă, ne-a dat bomboane, am făcut poze. Doar Horia şi-a luat aparatul cu 4 poziţii. O să mi-l iau pe-al meu, învăţătură de minte.

            Aproape toate corturile din T1 erau acoperite de zăpadă sau rupte, de asta nu l-am lăsat pe-al nostru sus.

            În T2 foarte multe corturi vechi, rupte, când am săpat platforma am dat de corturi vechi, aşa c-am "dormit" în cortul lui Camillo. Aşa l-am sfătuit şi pe Peter.

            Coborârea a durat cam 5 ore până în BC. Pe gheţar era o căldură nebună şi Horia a luat-o înainte cu sticla de apă. I-am "citit-o" când am ajuns în BC. Mă aşteptam să fie mai camarad, de echipă, dar e tânăr.

            Vremea a ţinut cu noi, păcat că n-am avut aparat foto. Toţi au camere video, aparate digitale, aici sunt imagini unice.

            Ińaki cu Alex au venit tare, au dormit sub Chiemnee şi-au ajuns înaintea noastră din BC.

            Acum avem câteva zile de odihnă, spălat, aranjat, după care vreau să merg direct spre vârf, de trei ori în T1, mă omoară drumul ăsta.

 2.07.2004

            Acum după un duş altfel te vede lumea. Şi cu muzică.

            Azi cerul e înnorat, dar se pare că se va face iarăşi cald.

            Ieri am povestit cu ajutorul de bucătar care mi-a povestit despre Galiani, a fost cu el în Gasherbrum II. Şi despre Cuibuşi numai probleme.

            Mi-am amintit şi de ofiţerul nostru de legătură, a plecat de vreo cinci zile, n-a rezistat. Acum ofiţerul lui Alfred e şi al nostru, de treabă. Am povestit cu el de războiul cu India pentru Kashmir, o regiune extraordinară cu musulmani blonzi, nu seamănă cu pakistanezii deloc, război întrerupt de opt luni, decizii de prim-miniştrii.. Undeva pe aici au cel mai înalt punct militar din lume, la 7.000 m, cu tunuri, rachete, cam 15-20 de soldaţi care se schimbă la trei săptămâni.

            Acum trei zile cinci porteri au murit când au încercat să treacă râul la o scurtătură, n-au mers la pod. Ceilalţi n-a putut să-i ajute din cauza bagajelor.

            Italienii au un trompetist care anunţă stingerea şi deşteptarea, ca-n armată. În rest e linişte, câte un porter, doi mai apar.

            Parcă tot mai mult îmi zboară gândul spre casă. Nu mai vreau decât să se termine cu bine. Oare Ramona şi-a luat examenul? Sigur, dacă nu adio parfum.

            Aşteptăm să echipeze traseul să putem merge în siguranţă.

 4.07.2004

            E duminică şi gândurile zboară la o duminică în familie sau poate la zbor şi grătar. Mai târziu probabil trimitem un mail de la Alfred.

            Vremea nu e strălucită, nu e soare, e bine şi pentru cei care au plecat azi dimineaţă spre T2. Cred că merg doar în T1.

            Chad si Rory s-au întors ieri în T3 la Broad Peak din cauza zăpezii foarte mari, urmând ca azi să vină în BC. Alfred şi Fred au venit de alaltăieri din T2.

            Aseară am mai văzut un film cu doi alpinişti spanioli pe Trango Tower. Meseriaş, 30 de zile de escaladă din cauza timpului nasol.

            Pulsul este 60, sunt puţin agitat de stat prea mult, a fost şi 49.

            Aşteptăm vremea bună să putem pleca în sus spre vârf, "one push". Am zis că aşa e cel mai bine, durează mai puţin şi ne simţim destul de bine. Am citit în cartea cu K2 că multe expediţii termină în T3 – 7.400 m, din cauza vremii, zăpezii. Nasol!

            Meniul zilei: mic-dejun – omletă pakistaneză (ouă, ardei, ceapă, usturoi), poridge, pâine hushe, chapati; prânz – paste, daal, cartofi, ceva carne, chapati, compot sau budincă şi cina – supă, paste, sos, daal, desert. Plus ceai, lapte, cafea, în general nu ne putem plânge, e foarte bună mâncarea, ne dă cât vrem. Arman, bucătarul, vrea să ne facă altceva în fiecare zi, numai să fim mulţumiţi. Şi tipsul lui va fi altfel.

 10.07.2004     

            Am rezolvat-o cu mister Han de la coreeni. Aseară am aflat de la Eva, se putea altcineva, că au dispărut din cortul lor nişte baterii, vreo 24, şi noi suntem cei bănuiţi. Eu nici măcar nu le-am văzut, Horia a văzut o cutie de baterii, dar atât. I-am explicat problema şi-a zis să uităm această poveste.

            Ne-am făcut şi noi socotelile şi pe 7.07 am pornit ca de obicei pe la 4 dimineaţa în drumul spre vârf. Era perfect, ceva nori, fără vânt. După o oră din ABC ne-a luat soarele. Multă lume. Am stat puţin în T1 şi dă-i mai departe. Pe la ora 16 am ajuns în T2, după ce l-am convins pe Camillo să nu renunţe şi să vină în T2 cu noi.

            Apare şi Eva şi văd că-i scapă ceva de pe rucsac, ca o sticlă. De fapt era cortul pentru T3. Adio! Ne întreabă dacă poate dormi cu noi în T3, normal că da. Pe la ora 17 încep să apară şerpaşii de sus, care-au fost la echipat T3. Kobler le spune că pot dormi în corturile coreenilor, în care eram noi, iar în celălalt italienii. Foarte nervoşi şi obosiţi au găsit până la urmă locuri, spre norocul nostru, că nu mai erau corturi libere şi nici locuri de pus cortul.

            Dimineaţa, pe o vreme bună, am pornit spre T3. Traseul tot mai greu, înclinat, nu ne-a pus probleme, doar foarte obositor. Încet, încet s-a lăsat ceaţa, vântul trăgea tot mai tare, au început să-mi îngheţe mâinile şi eram numai noi. Italienii şi spaniolii probabil ajunseseră demult în T3. La un moment dat, Horia vede tabăra. Când ajung şi eu, văd că era doar un cort vechi. Am mai mers cam o oră până în T3. Ne-am amenajat locul de cort, era suficient, doar cinci corturi cu al nostru. N-am dormit deloc, ca de obicei Horia m-a înghesuit, n-are treabă niciodată.

            Toată noaptea a nins, vânt, iar dimineaţa pe o ceaţă şi viscol nasoale, toţi au plecat. Nici o şansă de vârf, aşa că ne-am dat şi noi la vale.

            Nu vedeam la 10 metri, ochelarii mi-au îngheţat, aşa că am coborât numai în rapel. În fiecare tabără ne băgam într-un cort şi ne odihneam 10-15 minute, apoi dă-i mai departe. Am lăsat în T3 cortul montat, echipament şi mâncare. Sper să-l mai găsim.

            Până-n BC am făcut cam 8 ore, destul de greu, foarte obosiţi şi însetaţi. Ningea continuu şi era ceaţă. Acum s-a potolit. Peter a plecat de dimineaţă acasă, "business problem".

            Acum stăm la odihnă şi aşteptăm vremea bună să mai încercăm odată ce nu ne-a ieşit prima dată.

            Chad şi Rory au făcut Broad Peak pe o vreme nasoală.

 11.07.2004

            Azi ne-am mutat şi noi cortul, în sfârşit. Era ca o ciupercă, ca toate celelalte, din cauza topirii gheţarii. La japonezi era sus cu mai mult de o juma' de metru. Am lucrat vreo două ore, dar acum e mai confortabil parcă. Binenţeles c-am tras şi duşul de rigoare, pe vânt ce-i drept, dar acum e bine. Mi-am spălat şi ciorapii, sunt ca nou.

            Au plecat în sus Ińaki, Eva şi Gil pe vreme bună, dar din nou s-a înnorat, ca la noi. Ei speră să aibă vreme bună, eu să mai avem cort în T3 – 7.400 m. Vladimir a venit aseară aproape din T3, unde am văzut cortul rupt. De acolo n-a mai găsit coarda fixă, şi-a făcut depozit în zăpadă, care era foarte mare.

            Vreau să merg în Pro-Natura, apoi în patrulare. Să văd ce fac când ajung acasă. Nu mai avem mult până pe 27.07 când ne expiră permisul de vârf.

            De aseară, de când ne uitam la film, a-nceput un vânt puternic cum n-a mai fost, dar acum s-a mai potolit.

            Azi am văzut şi-un elicopter, cred c-a aterizat în Concordia probabil.

 13.07.2004

            Încă suntem la odihnă în BC, nici vremea nu-i strălucită.

            Azi l-am întâlnit pe fratele mic al lui Lhakpa, Muktu, care e sherpaş la spanioli. El m-a recunoscut, am făcut poze, poveşti.

            Am povestit despre Manaslu, e destul de scump, dar sper ca până-n 2006, când se sărbătoresc 50 de ani de la prima escaladă, să adunăm dolarii.

            Citim, mâncăm, dormim, ascultăm muzică, trece timpul. Fred s-a întors de la Broad Peak, zăpadă mare, puţine şanse anul acesta, nici ceilalţi doi americani n-au ajuns chiar până-n vârf, ci în capătul crestei.

            Rory, Chad şi Fernando au plecat spre T2 la K 2 să-şi facă un depozit, şi cred că plecăm şi noi în sus în două zile, depinde foarte mult de vreme.

 14.07.2004

            A trecut o lună de la ziua mea şi a venit în BC Lino Lacedelli, de 83 de ani, cel care în urmă cu 50 de ani, alături de Achile Compagnoni, au fost primii pe K 2, în cadrul unei expediţii italiene. I s-a pregătit o sosire frumoasă, cu steaguri, tobe, flori, era foarte zâmbitor, pesemne i-a plăcut. Este şi Kurt Diemberger, alpinist austriac de 72 de ani, în tabără. Voi merge să le iau autografele, că mâine pleacă Lacedelli şi sigur nu-l mai prind.

            Am terminat cartea lui Jim Curran despre K 2, în engleză, iar acum mai aşteptăm 4 zile de vreme rea, azi a nins uşor şi e foarte jos plafonul, ceaţă. Cam toată lumea se gândeşte la plecat acasă.

            Am pus "placa-farfurie" la Gilkey Memorial pentru Galiani, alături de multe altele.

            Seara am lăsat pentru autografe la italieni ce aveam şi ne-au zis că a doua zi la 7 să fim la ei pentru a face poze cu Lacedelli. Azi dimineaţă la 6 i-am văzut în faţa cortului şi repede am reuşit să-l prind pe Lacedelli pentru poză şi autograf. Mai târziu am luat şi de la Kurt Diemberger autograf, apoi de la "mister" Han.

            A venit şi elicopterul pentru italianul cu piciorul rupt, am făcut poze, mişto. Camillo vrea să se mute la coreeni sau nu vrea.

 18.07.2004

            Încă suntem în BC, daţi peste cap din cauza vremii foarte schimbătoare, cam mulţi se gândesc la plecat acasă. Se pare că nici anul acesta nu este favorabil vârfului. Mai vedem. Noi avem şi bagaj în T3 şi cam trebuie să-l aducem jos, destul de complicat.

            Vladimir a apărut din T2 cu piciorul drept bulit, şi-a sucit genunchiul la coborâre, nu arată prea bine, cred că s-a potolit.

            Azi dimineaţă ne-am trezit cu zăpadă de 10 cm, toată noaptea a nins şi vântul se-nteţeşte tot mai mult.

            Au mai venit ceva trekeri la noi în tabără, spanioli de-ai lui Eva.

            Oare ce fac ceilalţi, e cald acasă, vreme de baie, bere?

 24.07.2004

            Ieri am coborât din T2 cu tot echipamentul pe o vreme nasoală cu vânt puternic. Am plecat pe 22.07 spre vârf, a doua tentativă, dar din cauza vremii am rămas în T1 cu Horia, Eva şi Gil. Noi am dormit la coreeni, iar Gil s-a enervat că nu doarme singur cu Eva şi a coborât.

            A doua zi doar noi am plecat spre T2 pe viscol şi ceaţă. Am încercat şi-n prima zi, dar după 200 metri ne-am întors, zăpadă mare şi avalanşe.

            Seara a apărut şi Vladimir, doi spanioli şi patru italieni. Japonezii erau deja sus în aşteptarea ferestrei din 24-25.07, care se pare că este. Azi a fost senin sus, dar bate vântul.

            Din cauza timpului, toţi spuneam că e gata sezonul, Horia şi Vladimir au plecat spre T3 să aducă bagajul, iar eu pe la 6 am pornit la vale singur.

            Viscol, ceaţă, la House Chimnee coarda galbenă pentru rapel era băgată după scăriţă şi mi-a fost nasol, am trecut pe cea roşie, înjurături, am scăpat.

            Rucsacul mă rupea, m-am odihnit puţin în T1, am găsit cuiele de gheaţă ale lui Horia pe care le-am mai căutat de ne-au ieşit ochii şi la vale, tot singur.

            Pe gheţar am luat câteva freze, vorbeam tot singur. La ora 13 am ajuns în BC la timp pentru prânz, dar n-am putut mânca.

            Aşteptam ca Horia să dea un semn la staţie şi pe la ora 19 m-am dus să-l ajut la rucsac. A venit foarte repede. Din T2 în T3 au făcut doar trei ore jumătate! Vladimir merge de rupe, fără el nu putea ajunge în T3.

            Azi ne facem bagajul pentru plecare, e ultima zi în BC la K 2 şi normal că vremea e bună. Ne uscăm lucrurile şi ne gândim acasă.

            Dimineaţă au plecat în sus Ińaki, Fernando, Alex şi Gil. Unii pentru vârf, alţii pentru a-şi aduce echipamentul înapoi. S-ar părea că au noroc, le ţinem pumnii să reuşească, altfel e al treilea an fără vârf.

            Iniţial am zis că mergem înapoi prin pasul Gondogoro-La, pe Hushe Valey, dar avem de urcat la 6.000 m în şa şi vremea nu e prea bună, pentru porteri nu e uşor cu echipamentul care-l au şi e mai bine tot pe gheţarul Baltoro, Amin a fost de aceeaşi părere cu noi.

            Azi s-a dus să pregătească heliportul pentru data de 26.07 când vine ministrul turismului din Italia şi generalul pakistanez pentru sărbătoarea jubileului K 2, dar multă lume a plecat deja.

 26.07.2004

            Gata! Am terminat cu K 2. Azi dimineaţă la 7 am plecat din BC la vale. Stăm noaptea asta în GORO I, după 10 ore grele de mers. Tot gheţarul s-a schimbat, vremea e bună, la fel ca la venire.

            Horia a plecat cu Ińaki ora 4 spre T2; au ajuns. Se pare că au şanse de vârf destul de mari. Mai sunt şi alţii pe sus, dar au vânt tare.

            Cred că în 4.08 am avion şi plec din Pakistan.

            Mâine mergem până-n PAIJU, tot cam 10 ore.

            Curios, încă mai vin trekeri, au vreme bună.

 27.07.2004

            Sunt rupt de picioare, m-au durut continuu de la degerături. Am ajuns în PAIJU după 11 ore de mers la 38ş C! Gheţarul parcă nu se mai termina, apoi când am ieşit în sfârşit de pe gheţar şi-am zis că mergem drept, am trecut o groază de şanţuri adânci făcute de ape. De groază! Şi lung, şi cald, şi sete, de toate.

            Toate astea au fost uitate când am aflat că Fernando a ajuns pe K 2! Meserie!

            Horia şi Ińaki sunt în T4 şi probabil la noapte pe vârf. Sper ca vremea să ţină cu ei. Mâine avem de mers doar 6-7 ore până în COROFONES. Sper!

 28.07.2004

            Zi memorabilă pentru alpinismul românesc! La ora 8, ora Pakistanului, Horia şi Ińaki au ajuns pe K 2, Horia devenind primul român care a ajuns sus, teoretic cel mai tare alpinist al momentului. Mai au să coboare în siguranţă şi s-a terminat cu bine expediţia.

            Pentru mine nu se pune problema dacă aş fi încercat, fiindcă degetele de la picioare mă dor încă foarte tare.

            Cred că cei din ţară au aflat deja, Ińaki a telefonat de pe vârf. Am încercat să sun, dar n-au baterie la telefon.

            Suntem în JHULA.

            Am ajuns în COROFONES după alte 10 ore de mers şi nu e prea multă lume aici. Acum se montează cortul bucătărie şi abia aşteptăm să mâncăm.

            S-a întunecat cerul, s-ar putea să plouă. Nu mai avem decât 3 ore de mers mâine până-n Askole. Apoi jeep spre Skardu. Abia aştept să ajung acasă mai mult ca niciodată. Oare de ce?

            Am ceva planuri în cap, dar nu ştiu ce se va-ntâmpla în viitor, normal că sunt optimist.

 29.07.2004

            După 3 ore de mers pe ploaie am ajuns în Askole la jeep-uri. Toată noaptea a plouat şi ne-a cam udat în cortul de masă unde am dormit.

            Aseară am primit vestea că Ińaki este în T3, iar Horia a rămas în T4. Daoud a dispărut, iar Vladimir şi Alexander erau aproape de vârf. A venit furtuna! Sper ca lucrurile să se termine cu bine pentru toţi. Picioarele mele!

            Avem 116 km până-n Skardu la hotel, unde sper că ne vom relaxa. Acum am verificat bagajele şi plecăm.

 30.07.2004

            Aseară am ajuns în Skardu, ne-am duşat, plimbat puţin, mâncat bine şi dormit în PAT. Alfred a luat un pepene galben de 6 kg pe care ne-am chinuit să-l halim. N-am reuşit decât a doua zi.

 După micul dejun trebuia să zburăm in Islamabad, dar am vorbit să mai stăm o zi pentru o-dihnă.

            Totul e verde, plin de flori în grădină, se coc merele. Pe drum am mâncat o grămadă de caise direct din pomi plini, cam mici, dar foarte dulci.

            Aseară am aflat de Horia că e bine în ABC, doar Alexander a dispărut. Vladimir şi Daoud sunt tot în ABC. Ce bine!

 31.07.2005

            Iată-ne ajunşi în Chilas la alt hotel ca la venire, Chilas Inn, mai meseriaş, chiar lux. Drumul n-a fost nasol, în buz am avut aer condiţionat.

            Peisajul destul de anost, am făcut  ceva poze, am văzut Nanga Parbat şi Rakaposhi.

            Aşteptăm masa la 20,30 sunt curios ce ne dau să mâncăm, cred că destul de bine. După avem pepe-nele galben de mâncat, apoi mă culc, sunt destul de obosit, nu prea sunt în apele mele.

            Anul acesta au fost 12 expediţii, 90 de alpinişti, cam 200 corturi de dormit în K 2. E ceva!

 2.08.2004       

           Din nou în hotel Shalimar, Islamabad. După un drum obositor, aglomerat, de câteva ori era să bu-buim maşina din cauza oboselii, dar am scăpat.

          Acum, după micul dejun, îl aşteptăm pe Naiknam să povestim de biletele de avion, expediţie, etc. Alexander n-a apărut nici acum, deci e clar. Păcat!

          Cred că mai mergem în oraş pentru ceva cumpărături, va fi groaznic de cald, dar mă  voi răcori în piscina care-mi face cu ochiul.

         Deocamdată totul e bine, poate şi Horia ajunge să prindă avionul, să mergem împreună acasă, ar fi fain.

         Cred că cei de acasă ne aşteaptă cu nerăbdare.

 3.08.2004

            O nouă zi în hotel, cald afară, am mâncat la hotelul Pearl Continental, nu scump cum am crezut, dar fără gust mâncarea. Abia aştept să ajung acasă să mănânc o ciorbă meseriaşă şi să beau o bere, că aici ni s-au uscat gurile.

            Avion am în 5.08 şi ajung în 6.08.

            Azi vreau să merg la ATP pentru acte şi autograf de la Asraf Aman, primul pakistanez pe K 2.

            Horia încă n-a ajuns, probabil azi ajung şi ei. Sper să zburăm împreună.

 5.08.2004

            După o oră întârziere, am ajuns în sfârşit în periculosul oraş Karachi, plin de atentate, 1,40 ore de zbor liniştit şi cu ceva mâncare. Nu zâmbesc deloc stewardesele!

            Aseară am luat o cină extraordinară, dar plăcerea a fost stricată dimineaţă în aeroport când mi-au cerut 100 de rupii taxă de aeroport extra. Nu m-am ţigănit şi am dat. Toţi sunt numai după ciupeală. Extraordinar ce tupeu au!

            Horia n-a apărut, aşa că mă voi întoarce singur în ţară. Sper că Ioana ştie şi nu vine degeaba la Bucureşti.

          Acum am de stat 10 ore până la avionul de Dubai, o să treacă cam greu, stau în aeroport şi-mi voi aranja bagajul care are 29 kg şi n-am voie decât 20 kg! Să vezi balamuc.

         În sfârşit în avionul de Bucureşti. Parcă nu mai trecea timpul odată. Am plecat cu întârziere, facem cam 4,35 ore, poate mai puţin.

          M-au pus să mă descalţ şi să bag bocancii la scaner.    

         Au vrut chiar să-mi mai ia odată 25 euro pentru bilet, noroc că am avut chitanţa de la ATP.

        Geanta mea a fost pusă ultima în avion, credeam că ajung în Bucureşti şi n-am bagajul.

        Aproape că s-au terminat toate, n-a fost chiar uşor, pe cuvânt.

 8.08.2004

            Sunt acasă! Astă-seară am fost la ai mei unde m-au aşteptat cu mici, bere şi poveşti. L-am vizitat şi pe Liviu, bere. Mi-am revenit!

            Acum că sunt acasă pot spune că s-a-ncheiat cu bine expediţia K 2 – 2004.

            Mâine se pleacă în ProNatura şi mă duc să-i văd la plecare. Asta o ratez, dar merg la anul.

            SALAMALECUM!

           


Imagini

K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004

« inapoi

 
Recomanda tulpan.ro
Expediţii şi Şcoli Alpinism
 
Galerie Media
K2 2004 K2 2004 K2 2004 K2 2004
 
 
Sponsori
International MarineAkzonobelGravityHimalayaAtta SportHostVision RomaniaSheldon Air ServicePolisanoDarelConsiliul Judetean SibiuVodafoneUrsusToyotaRompetrolKodakEnergizerNescafeMaggiNational GeographicPro TvPrimaria Municipiului SibiuExplorer SportMetalcarFreseniusSupreme GroupCasa de Cultură a Municipiului SibiuWK GROUPPrexicoTheba ConstructAtlassibMihu Reisen
ACASĂ · FANE · ACTIVITĂŢI · SPONSORI · GALERIE · LEGĂTURI · CONTACT   HostVision
© 2017 Teodor Tulpan. Toate drepturile sunt rezervate. Realizat de hostvision.ro.
ABC Domenii CityMaps