Everest 2003
Interviu acordat revistei Knox
Mă bucur că am ocazia să povestesc despre Expediţia EVEREST 2003 care a însemnat
foarte mult pentru mulţi români, chiar dacă unii dintre ei nu au legătură cu alpinismul, dar s-au
bucurat că o mână de români au şansa vieţii lor de-a escalada cel mai înalt vârf din lume -
Everest 8.848m, după ultimele măsurători, 8.850m.
Ascensiunea propriu-zisa a inceput din tabara de baza (BC) situata la 5.200 m la baza
ghetarului Rongbuk, deci pe partea tibetana a masivului himalayan. Am ales aceasta varianta
pentru ca era mai ieftina decat cea nepaleza si mai putin periculoasa, dar cu un traseu mai
tehnic. Ca bagaj am avut aproximativ 7t care au fost duse de peste 150 de yaci pana in tabara
de baza avansata (ABC) situata la 6.400 m. Atat de aici cat si din BC vederea spre impunatorul
varf Everest era extraordinara. Tabara I situata la 7.050m in saua nordica, locul de unde furtuna
ce a tinut o saptamana a spulberat corturile si mare parte din echipamentul alpinistilor.
Tabara II-7.800 m a fost cea mai dificila pt. ca terenul nu era favorabil asezarii
corturilor si de aceea am fost nevoiti sa ne amenajam platforme cladite din pietre pt. corturi.
Urmatoarea si cea mai inalta tabara – T III-situata la 8.300 m era intinsa spre surprinderea mea
pe un kmp si in plin vant. Intre aceste tabere erau intinse corzile fixe de catre serpasii nepalezi -
niste oameni extraordinari, modesti, fara de care prea putini au sanse reale de a ajunge pe
Everest. Vremea de anul acesta, dupa cum se stie, a creat mari probleme la nivel mondial in
special in Himalaya (ningea la trei zile, vanturi foarte puternice 150-200 km/h – chiar a luat
corturi cu oameni pe sus si i-a omorat, temperaturi de -40C). Din fericire am avut cel mai bun
echipament din lume care si-a dovedit eficienta prin faptul ca nici unul dintre noi nu am suferit
degeraturi sau accidente.
Aclimatizarea sau acomodarea cu altitudinea s-a manifestat diferit la fiecare dintre noi:
unii au avut durerile specifice de cap si au vomitat, iar altii mancau si dormeau de rupeau
pamantul – Luci si Marius. Nu ne-am prea impacat cu mancarea, deoarece bucatarul nepalez pe
care l-am avut gatea foarte condimentat, dar dupa cateva zile l-am convins sa gateasca
european, ba chiar am gatit si noi – Coco si Amedeo. Apa folosita la baut sau gatit o obtineam
numai din topirea ghetii pe care o fierbeam cca 10min pt. a distruge microbii existenti.
Majoritatea alimentelor pe care le-am avut au fost conservate, supe si fulgi la plicuri.
Bineinteles ca am avut si alimente specifice de altitudine concentrate si cu multe vitamine, dar
din T I in sus nu am mai consumat decat supe la plic si ceva ceaiuri. Cu oxigen am pornit din T
III dupa ce o noapte inainte am dormit cu masca pe fata, iar la intoarcere la fel. Am incercat sa
folosesc cat mai putin oxigenul, dar corpul, plamanii, se revoltau cand nu foloseam masca si
trebuia sa respir mult mai rapid ceea ce era imposibil la aceasta altitudine. Orice efort
suplimentar necesita consum mare de oxigen si te obosea foarte mult; in plus pericolul de edem
pulmonar si cerebral putea aparea in orice clipa.
Pe data de 21 Mai, in jurul orei 23:30, dupa ce m-am echipat cu toate hainele pe care le
aveam, cu hamul, coltarii, masca si tubul de oxigen am pornit spre varf pe o ceata si un viscol
puternic cu gandul ca serpasii si colegii mei ma vor intrece, intrucat mergeam mai incet avand
un ritm constant. În acea noapte cca 250-300 de alpinisti au pornit în tentativa de cucerire a
celui mai înalt varf din lume, dar n-au ajuns decat aproximativ 40 din cauza vremii deosebit de
rele.
Cel mai dificil moment al ascensiunii a fost la Second Step, pasajul cel mai greu de pe
aceasta ruta. Aici un spaniol care se afla in fata mea mi-a cazut o data pe picior, iar a doua oara
pe cap; ca fapt divers avea coltari in picioare!
Normal era sa plecam fiecare spre varf cu 2 butelii de oxigen si 2 serpasii, dar eu
plecand fara serpas am avut doar una care mi s-a terminat cu cca 2h inainte de varf. In
momentul respectiv ceva m-a indemnat sa continui si nu am simtit ca ar fi cazul sa ma intorc.
Din fericire, din cele cateva butelii de pe varf abandonate, am gasit una care mai avea cam 40
de atmosfere pe care am “imprumutat-o” lasand-o pe a mea la schimb.
Cred ca lacrimile de frig, foame, dor si nesomn spun mai mult decat cuvintele care
cateodata nu isi au rostul, iar data de 22.05.2003, ora 08:10 este o data istorica pentru
alpinismul romanesc, atunci fiind pentru prima data pe Everest tricolorul romanesc.
Timp de 30 de minute cat am fost aproape de stele si cel mai “inalt” om de pe planeta
m-am gandit si la bune si la rele si mi-am vazut filmul vietii. Am facut pozele de rigoare, m-am
imbratisat cu ceilalti trei alpinisti coreeni si m-am concentrat spre coborare. Mi-ar fi placut sa
fiu impreuna cu ceilalti colegi din echipa pe varf in acele momente, dar soarta a vrut altfel.
Bineinteles ca teama nu m-a ocolit pt. ca in imensitatea muntelui omul este
nesemnificativ si in orice clipa neprevazutul pedepseste pe cei care nu respecta si nu se
conformeaza legilor muntelui.
Normal ar fi ca data de 22.05.2003 sa fie cea mai puternica amintire din aceasta
expeditie, dar a fost mult mai puternica trairea pe care am avut-o in timpul zborului cu
parapanta de la 7.000 m la 6.400 m, fiind recordul mondial de durata 30 de minute si al treilea
care zbor în Everest.
Fiecare om in viata are un vis mai greu sau mai usor de realizat (o familie, cariera,
casa) un „Everest” al lui. Pentru mine si pentru echipa romaneasca visul a fost chiar Everestul,
cel mai inalt varf al planetei. Logic ar fi ca aceasta expeditie sa fie incununarea activitatii ca
alpinist, dar nu un sfarsit. Sunt foarte multe locuri de vazut in aceasta lume, conteaza doar ceea
ce ii place fiecaruia, practic omul da importanta oricarui loc. Sper ca a fost un inceput si un
indemn pentru generatia tanara, iar reusita noastra sa incurajeze si pe altii carora le doresc mult
succes.
Membrii echipei Everest 2003:
1. David Neacsu-lider;
2. Teodor Tulpan;
3. Lucian Bogdan;
4. Marius Gane;
5. Gheorghe Dijmarescu;
6. Cornel Galescu;
7. Mihai Sima;
8. Sorin Smilovici;
9. Sebastian Koga;
10. Serban Georgescu;
11. Vasile Dogaru;
12. Daniel Pisica;
13. Krishan George;
14. Amedeo Rucareanu.
Teodor Tulpan
Interviu acordat revistei Knox
